O întâlnire inedită cu elevii instituției noastre a avut loc astăzi, avându-i ca oaspeți de onoare pe scriitorul Petre Crăciun, președinte al filialei de Literatură pentru copii și tineret la Uniunea Scriitorilor din România, Sergiu Afanasiu, directorul Școlii- Grădinițe ,,Abeceluș”, Marcel Manea, scriitor, Veaceslav Cernat, viceprimar al orașului Ialoveni, Ina Isac, reprezentantă a DGE Ialoveni.
În cadrul acestei întâlniri a fost lansată revista ,,Dimineața cuvintelor”, în scopul promovării lecturii în rândurile elevilor. Protagoniștii acestei activități au fost elevii clasei a II-a ,,C”, diriginte Teslev Elena, care au prezentat prin intermediul versurilor și a pieselor muzicale, rolul lecturii cu genericul: ,,Cartea bună, lume – adună!”.
Această întâlnire constituie un nou început a unei colaborări frumoase prin semnarea Declarației de la București pentru încurajarea lecturii.
Suntem încântați pentru această oportunitate și apreciem gestul de donare a cărților și revistelor pentru biblioteca școlară.




